Home » Cultură » Sezonul Nobel 2019 începe luni. Anul acesta vor fi acordate două premii pentru literatură

Sezonul Nobel 2019 începe luni. Anul acesta vor fi acordate două premii pentru literatură

Sezonul Nobel 2019 începe luni. Anul acesta vor fi acordate două premii pentru literatură
Publicat: 06.10.2019
Sezonul Nobel 2019 debutează luni, iar, anul acesta, vor fi acordate două premii pentru literatură, după ce trofeul de anul trecut a fost anulat, pe fondul unui scandal sexual. Greta Thunberg, Abiy Ahmed şi organizaţii ca Reporteri fără Frontiere sunt numele vehiculate pentru premiul pentru pace, potrivit agenţiei de presă Mediafax.

Sezonul Nobel de anul acesta debutează luni, 7 octombrie, cu premiile ştiinţifice, medicină, fizică, respectiv chimie, şi se încheie pe 14 octombrie, cu cel pentru economie, creat în 1968 pentru a marca împlinirea a 300 de ani de la înfiinţarea Băncii Suediei. Laureatul premiului Nobel pentru literatură va fi anunţat pe 10 octombrie, iar cel al trofeului pentru pace, pe 11 octombrie.

Două premii Nobel pentru literatură

Premiile Nobel pentru literatură pe 2018 şi 2019 vor fi decernate împreună anul acesta, după ce Academia Suedeză a decis să nu acorde prestigiosul trofeu anul trecut, pe fondul scandalului sexual care a afectat instituţia.

Academia suedeză a fost implicată într-un scandal sexual, care a izbucnit la sfârşitul anului 2017 şi a avut ca punct culminant decizia, anunţată pe 4 mai 2018, de a suspenda premiul Nobel pentru literatură de anul trecut. „Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâştiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunţat”, a declarat la momentul respectiv Anders Olsson, secretar permanent al Academiei Suedeze. Acesta a mai spus că Academia suedeză a acţionat astfel „din respect pentru precedenţii şi viitorii laureaţi ai premiilor pentru literatură, pentru Fundaţia Nobel şi public în general”.

Regulile Fundaţiei Nobel stipulează că premiile pot fi amânate cu un an. De la înfiinţarea premiului Nobel pentru literatură, în 1901, Academia suedeză a ales să nu îl acorde de şapte ori: în 1914, 1918, 1935, 1940 şi între anii 1941-1943. În şase din cele şapte dăţi, premiul a fost amânat cu un an, după ce comitetul Nobel a stabilit că nominalizările nu întruneau criteriile menţionate în testamentul lui Alfred Nobel.

Academia Nobel şi scandalul #MeToo

La începutul lunii octombrie 2018, Jean-Claude Arnault, un francez în vârstă de 72 de ani care a provocat scandalul Nobel, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru violarea unei femei.

În noiembrie 2017, publicaţia suedeză Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei Suedeze ar fi fost abuzate sexual de fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul dramaturgului Katarina Frostenson, la momentul respectiv membră a secţiei de literatură care decernează anual premiul Nobel. Arnault conducea un club cultural, Forum, în Stockholm, care beneficia de finanţare din partea secţiei de literatură a Academiei Nobel. Publicaţia suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spuneau că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 – 2017, potrivit Dagens Nyheter.

Academia Nobel a rupt între timp legăturile cu Arnault.

Acuzaţiile au fost dezvăluite de cotidianul suedez prima dată ca parte din campania online #MeToo, care a dat în vileag abuzuri sexuale săvârşite de importanţi oameni de la Hollywood. Ulterior, scandalul a afectat grav şi cercurile artistic, media şi politic din Suedia, una dintre ţările în care se respectă cel mai mult egalitatea de gen.

Niciuna dintre femei nu a reclamat abuzurile şi la poliţie, care însă a deschis imediat o anchetă preliminară. În luna martie 2018, procuratura din Stockholm a anunţat că o parte dintre acuzaţiile de viol şi abuz sexual nu mai pot fi cercetate, pentru că nu există probe concludente sau faptele s-au prescris. Însă ancheta a continuat privind alte câteva acuzaţii.

De asemenea, Katarina Frostenson a renunţat la funcţia de membru al academiei în luna ianuarie, după ce o anchetă a stabilit că a făcut publice numele mai multor laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură înaintea anunţurilor oficiale.

Între timp, Academia suedeză şi-a modificat statutul şi a promis mai multă transparenţă în modul de funcţionare.

Favoriţi la premiul Nobel pentru literatură

Anul acesta, ca de obicei, sunt vehiculate multe nume posibile ale laureaţilor, iar, printre favoriţi se numără poloneza Olga Tokarczuk, kenyanul Ngugi Wa Thiong’o, albanezul Ismail Kadaré, americanca Joyce Carol Oates, japonezul Haruki Murakami, franţuzoaica Maryse Condé, canadiana Margaret Atwood

Premiul Nobel pentru pace

Multe case de pariuri mizează anul acesta pe numele suedezei în vârstă de 16 ani Greta Thunberg, care a reuşit să mobilizeze milioane de tineri din lumea întreagă de când a lansat, în toamna anului trecut, „greva şolii”, la originea mişcării „Fridays for Future”.

Realitatea este însă una complicată, mai ales că lista nominalizaţilor nu este niciodată făcută publică. În plus, specialiştii rămân divizaţi în ceea ce priveşte realitatea legăturii între conflicte mondiale şi schimbările climatice.

Anul acesta, mai sunt vehiculate nume precum cel al premierului etiopian Abiy Ahmed, artizan al reconcilierii cu Eritreea, dar şi ale unor ONG-uri, precum Reporteri fără Frontiere şi Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor.

Anul trecut, două personalităţi ale luptei contra violenţelor sexuale au primit premiul Nobel pentru pace, ginecologul congolez Denis Mukwege şi militanta yazidi Nadia Murad.

Cât valorează anul acesta premiul Nobel

Anul acesta, fiecare premiu Nobel vine cu un cec în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (830.000 de euro).

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901 şi au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”